A******** L*********** P** V******* R********* D** D******** 1***
ReclamantS* C******* A******* S*
PârâtRespinge excepţia prematurităţii şi a lipsei de interes invocate de către pârâtă. Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanta A.L.V.R. DIN DECEMBRIE 1989, în contradictoriu cu pârâta - SC C.A. SA, având ca obiect comunicare informaţii de interes public. Obligă pârâta la furnizarea către reclamantă a următoarelor informaţii de interes public solicitate de către reclamant prin adresa înregistrată sub nr. 212767/14.08.2020: - Lista achiziţiilor publice angajate de compania pârâtă în perioada 2015-2020, în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare/extindere/înlocuire sisteme de colectare a apelor uzate şi pluviale, cu indicarea următoarelor date: data şi numărul contractului; descrierea sumară a lucrării şi localizarea acesteia; executantul fiecăreia dintre aceste lucrări; valoarea estimată; data recepţiei finale; suma totală achitată pentru fiecare dintre aceste contracte. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune morale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată conform art. 402 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 14.10.2020.
Hotarare 400/2020 din 14.10.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, va dispune amânarea pronunţării la data de 14 octombrie 2020, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020