A****** N******** A F************* P****** (******** S** A*******
ReclamantU******* A************ T********** C******* (******** C****** C********
PârâtP******* C****** C*******
PârâtF**** P**** I**
PârâtF**** P**** I**
IntervenientRespinge excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare. Admite acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ COMUNA COPĂCELE şi P******* C****** C******* şi intervenientul forţat F**** P**** I**. Dispune anularea Dispoziţiei Primarului com. Copăcele nr. 118/31.12.2019 şi repunerea intervenientului forţat F**** P**** I** în situa?ia anterioară emiterii dispoziţiei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, azi, 03.03.2021.
Hotarare 180/2021 din 03.03.2021În baza art.396 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, va amâna pronunţarea la data de 03.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2021Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul intervenientului.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Admite, în principiu, cererea de intervenţie forţată a numitului F**** P**** I**. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către intervenient în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021