P******** D* P* L**** J********** Î******** B******* P*** R**** L****
ApelantB**** D****
Intimat InculpatÎn temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului împotriva sentinţei penale nr.25 din 28 iulie 2020 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul penal nr.170/248/2020, pe care o desfiinţează sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor şi al aplicării pedepsei complementare. Rejudecând în aceste limite, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare în pedepsele componente de 1 an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, şi 9 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal. Majorează la 1 an şi 8 luni pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B**** D**** pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal. Aplică inculpatului B**** D**** alături de pedeapsa principală a închisorii de 1 an şi 8 luni, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a conduce orice autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani, conform art.66 alin.1 lit.i Cod penal. Majorează la 1 an pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B**** D**** pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal. În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele menţionate, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni, pedeapsa finală fiind de 2 ani închisoare. În baza art.45 alin.1 Cod penal, aplică alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a conduce orice autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani, conform art.66 alin.1 lit.i Cod penal. Pedeapsa complementară se va executa conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2020.
Hotarare 690/2020 din 26.11.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 26 noiembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2020Stabileşte termen de pronunţare asupra cauzei la data de 19 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020