Dosar 17102/271/2020 din 08.12.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17102/271/2020
Data dosar:
08.12.2020
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C 26 civil-
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta VODAFONE ROMÂNIA SA. în contradictoriu cu pârâtul ZOLTAN HORVATH TOLNAI şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma 5106,81 lei reprezentând contravaloarea serviciilor neachitate, precum şi suma de 412,02 lei reprezentând penalităţi de întârziere, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, calculate în continuare, până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.04.2021.

    Hotararecameraconsiliu1025/2021 din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 08.04.2021 la ora 14:00

    Complet: C 26 civil-
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 22.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021
  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 14:00

    Complet: C 26 civil-
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD