B**** R*** D****** A******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** M*********** P****** - S***** N* 1 P******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal seria PAGW nr. 0350089/26.10.2020 emis de I.P.J. Argeş, cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale în vigoare. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 07.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 90/2022 din 07.01.2022Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 07.01.2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată astăzi, 30.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 30.12.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată astăzi, 17.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 17.12.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2021Dispune citarea martorului încuviinţat Leustean Marius Viorel cu mandat de aducere. Se citează petentul. Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2021, ora 11:30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2021
Incheiere de sedinta din 15.10.2021Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2021.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Leustean Marius Viorel. Citează martorul propus de către petent, Leuştean Marius Viorel, la adresa de domiciliul din Piteşti, Calea Câmpulung, nr. 17, judeţul Argeş Revine cu adresă către intimat, cu menţiunea de a transmite documentaţia în baza căreia a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 23 Septembrie 2021, completul C4-5, sala 3, ora 10:30. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021