Dosar 1714/272/2019 din 16.12.2020

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1714/272/2019
Data dosar:
16.12.2020
Instanta:
Tribunalul Hunedoara
Departament:
SECTIA I-a CIVILA
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C5 Apel
  • Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite ca fondate apelurile civile declarate de reclamantul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE, de intervenientul fortat STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi de pârâta L******* S** împotriva sentinţei civile nr. 313/2020 pronunţată de Judecătoria Orăştie, judeţul Hunedoara, pe care o anulează în tot şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Cheltuielile de judecată în apel vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare, cererea de recurs se depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 02.07.2021.

    Hotarare 458/2021 din 02.07.2021
  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C5 Apel
  • Amână pronunţarea

    Din cauza unor probleme tehnice, a întreruperilor de curent care a dus la căderea serverelor şi a lipsei internetului pentru accesarea aplicaţiei ECRIS, amâna pronunţarea cauzei la data de 2 iulie 2021;

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 07.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C5 Apel
  • Amână cauza

    VAZAND CEREREA FORMULATA DE REPREZENTANTUL APELANTEI-PARATE JUSTIFICATA CU INSCRISURILE ANEXATE;

    Incheiere de sedinta din 07.05.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C5 Apel
  • Amână cauza

    PENTRU COMUNICAREA INTAMPINARII CU APELANTUL MINISTERUL AGRICULTURII;

    Incheiere de sedinta din 26.03.2021
  • Sedinta din data de 12.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C5 Apel
  • Amână cauza

    PENTRU COMUNICAREA APELULUI DEPUS DE PÂRÂTA L******* S** CU TOATE PARTILE;

    Incheiere de sedinta din 12.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD