L***** T********* "****** C** M*** Ş* S***** V*****
Intimat PârâtC******** J******* B*******
Intimat PârâtŞ***** L**** -******* L**** P***** Ş***** N*** E*****
Recurent ReclamantAdmite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului a majorării de 50%, prevăzută la art. 129 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, aferentă sumelor de bani achitate petentului în anul ?colar 2016-2017 în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Legea nr. 1/2011, sumele de bani datorate urmând a fi actualizate, la data plăţii, cu indicele de inflaţie, şi la care se va adăuga dobânda legală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 714/2020 din 04.11.2020Amână pronunţarea la 4 noiembrie 2020; pronunţarea se va face prin prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată la 28 octombrie 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020