Dosar 1716/83/2020 din 21.10.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1716/83/2020
Data dosar:
21.10.2020
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 12:00

    Complet: C9fond
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea înaintată de reclamanţii P M A, H D H, P M V, P V şi C A, în contradictoriu cu pârâta SC A T A SA, şi intervenientul-forţat L G, şi în consecinţă: Obligă pârâta SC A T A SA să plătească reclamanţilor despăgubiri civile, după cum urmează: - reclamantului P V, suma de 75.000 lei, daune morale; - reclamantilor P M A, H D H, P M V, câte 100.000 lei fiecăruia, daune morale; - reclamantei C A, 50.000 lei, daune morale. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, calculate asupra sumelor acordate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, potrivit disp.art.471 alin.1 NCPC, la instanţa care a pronunţat prezenta hotărâre, respectiv Tribunalul Satu Mare. Pronunţată în data de 17.03.2022, potrivit disp.art.396 alin.2 C.pr.civ.

    Hotarare 25/2022 din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 14.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C9fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2) Cod pr.civilă, pin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin grefa instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022
  • Sedinta din data de 10.03.2022 la ora 09:00

    Complet: C9fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 14.03.2022, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2) Cod pr.civilă, pin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin grefa instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022
  • Sedinta din data de 03.03.2022 la ora 13:00

    Complet: C9fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 10.03.2022, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2) Cod pr.civilă, pin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin grefa instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022
  • Sedinta din data de 17.02.2022 la ora 13:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    Pentru dezbaterea cauzei pe fond.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2022
  • Sedinta din data de 03.02.2022 la ora 09:50

    Complet: C9fond
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat pentru data din 17.02.2022, ora 13:00, sala 12.

  • Sedinta din data de 26.01.2022 la ora 11:00

    Complet: C9fond
  • Încheiere

    Preschimbare termen.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    acordă termen pentru citarea martorului B.G.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2022
  • Sedinta din data de 23.12.2021 la ora 10:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    acordă termen pentru citarea martorului B.G.

    Incheiere de sedinta din 23.12.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 11:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei testimoniale, se va repeta procedura de citare cu martora S.M. cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 17.06.2021 la ora 11:30

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    - în vederea administrării probei testimoniale, va fi citată martora S.M. cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 17.06.2021
  • Sedinta din data de 13.05.2021 la ora 10:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    acordă termen pentru audierea martorei S.M.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2021
  • Sedinta din data de 04.03.2021 la ora 10:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    - va fi prezentat intervenientul pentru administrarea probei cu interogatoriul, se citează martorii indicaţi în cererea introductivă; pune în vedere intervenientului, prin reprezentant convenţional, să depună lista cu martor în termen de 5 zile.

    Incheiere de sedinta din 04.03.2021
  • Sedinta din data de 21.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C9fond
  • Amână cauza

    - pentru completarea probatoriului cu înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD