S* C***** S** P*** L********* J******* B*** G******* - L******** I*** C****** S***
ReclamantS******** D***
PârâtB** G**
IntervenientS*** I**
IntervenientRepune cauza pe rol. Acordă termen de judecată pentru data de 31.01.2023, ora 10:30, cu citarea păr?ilor. Dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă între părţi s-a încheiat un contract de comodat şi cu menţiunea de a-l depune la dosarul cauzei, sub sancţiunea suspendării cauzei, precum şi cu menţiunea de a evalua capătul subsidiar de cerere, privind obligarea pârâtei la plata fructelor civile, cu indicarea valorii obiectului cererii şi a modalităţii de calcul, sub sancţiunea anulării acestui capăt de cerere. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea de a depune contractul de comodat din 28.08.2010, încheiat cu reclamanta, menţionat în cuprinsul cererii reconvenţionale. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată astăzi, 21.12.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 21.12.2022Amână pronun?area la data de 21.12.2022. Pronun?area hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din C. pr. Civilă, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată astăzi 07.12.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2022Amână pronunţarea la data de 07.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din C. pr. Civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 22.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2022Încuviintează proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriu pentru ambele părti. Pune in vedere pârâtei, ca in termen de 5 zile sa formuleze in scris interogatoriul pentru a fi comunicat reclamantei persoană juridică, sub sanctiunea decăderii din probă. Limitează numărul de întrebari la 7 , care să fie utile solutionarii cauzei. Pune in vedere pârâtei ca după depunerea interogatoriului in scris, acesta urmează a se comunica reclamantei persoană juridică. Pune in vedere reclamatei persoană juridica sa raspundă in scris la interogatoriu care urmează a se comunica după depunerea la dosar. Pune in vedere reclamantei să depună la termenul următor interogatoriul in scris pentru a fi administrat pârâtei (7 intrebări). Citează pârâta cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 22.11.2022, ora 11.00., complet C2-8, sala 3, pentru când reclamanta si intervenientul B** G** au termen in cunostinţă si se citează intervenientul S*** I**. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C4-8, şedinţă publică şi cameră de consiliu, prin Hotărârea nr. 09/14.03.2022 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C2-8, având termen de judecată în data de 07.06.2022, părţile fiind citate la termenul de judecată acordat.
Incheiere de sedinta din 28.04.2022Amâna judecata cauzei la data de 28.04.2022, Sala 3. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022Având în vedere termenul de judecată acordat în cauza cu nr. 17192/280/2020/a2, având ca obiect cerere de ajutor public judiciar, respectiv 17.02.2022, instanţa amâna judecarea cauzei la 03.03.2022, Sala 3, ora 11:00. Proroga discuţiile asupra cererii de intervenţie principală pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 06.01.2022Admite în principiu cererea de interven?ie accesorie formulată de intervenienta B.R.D. Stabile?te taxă judiciară de timbru în cuantum de 3751 lei, calculată la un curs BNR de 4,9 lei/euro ?i pune în vedere intervenientului să o achite până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea anulării acesteia, aducându-i la cuno?tin?ă că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare taxă de timbru sau cerere de ajutor public judiciar. Prorogă discutarea admisibilită?ii în principiu a cererii de interven?ie voluntară principală la următorul termen de judecată. Amână judecată cauzei ?i acordă termen de judecată la data de 06.01.2022, ora 10:30, complet civil C4-8, Sala 3. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2021
Incheiere de sedinta din 11.11.2021Comunicarea cererii de interventie transmisă prin e-mail-ul instantei, urmând ca la termenul de judecată viitor să fie discutată admisibilitatea în principiu. Amână judecarea cauzei si acordă termen de judecată la data de 11.11.2021, ora 10:00 C4-8, Sala 3. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronuntată în sedinta publică de la 30 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021