V****** V*****
Intimat în calitate de moştenitor al intimatei-pârâte Vereguţ SabinaD******* C*******
Intimat în calitate de moştenitor al intimatei-pârâte Vereguţ SabinaS***** M******
Apelant ReclamantV****** S***** - D*******
Intimat PârâtRespinge cererea de redeschidere a judecăţii cauzei formulată de apelanta S***** M******. Admite excepţia perimării de drept a judecăţii invocată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă: Constată perimată de drept judecata cererii de apel formulate de apelanta reclamantă S***** M****** în contradictoriu cu moştenitorii intimatei pârâte Vereguţ Sabina decedată la data de 11.01.2021: V****** V***** şi D******* C*******, împotriva sentinţei civile nr. 4377/22.07.2020 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosar nr. 17208/197/2018. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În cazul formulării cererii de recurs, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 11.05.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 592/2022 din 11.05.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 11.05.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2022Amână pronunţarea în cauză pentru data de 27.04.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2022Stabileşte termen la data de 12.04.2022, ora 09:50, sala T2, pentru când se citează părţile.
Menţine măsura suspendării cauzei dispusă în baza art. 412 alin. 1 pct. 1 din CPC şi stabileşte termen administrativ în data de 28.03.2022.
Incheiere suspendare din 15.02.2022- în această cauză a fost stabilit termen de judecată pentru data de 15.02.2022.
Constată că este de drept suspendată procedura de soluţionare a prezentei căi de atac, conform dispoziţiilor art.412 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă.
Incheiere suspendare din 27.04.2021În vederea citării, în cauză, a pesoanelor indicate ca având calitatea de moştenitori ai intimatei-pârâte decedate, stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 27.04.2021, ora 10:05, sala T2
Incheiere de sedinta din 30.03.2021