P******* M*********** C********
ReclamantB***** V*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâtul ***. Obligă pârâtul să desfiinţeze, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, lucrările de construcţie realizate fără autorizaţie de construire, astfel cum au fost identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 000540/03.04.2019 emis de reclamant. Autorizează reclamantul ca, în caz de neîndeplinire de către pârât, în termenul stabilit de instanţă în acest scop, a sus-menţionatei obligaţii de a face, să procedeze, pe cheltuiala pârâtului, la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei edificate nelegal stabilite prin prezenta hotărâre. Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.04.2022.
Hotarare 4201/2022 din 15.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 15.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. suspendă judecarea dosarului nr 1723/212/2020 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr 2780/212/2019 de pe rolul Judecătoriei Constanţa. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.06.2020.
Incheiere suspendare din 26.06.2020Termen preschimbat
Dispune preschimbarea termenului de judecată de la data de 29.05.2020 la data de 26.06.2020 ora 10.30, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.05.2020.
Incheiere de sedinta secreta din 14.05.2020