V****** F******
Intimat ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
Apelant PârâtAdmite apelul. Schimbă în tot sentinta civilă apelată, în sensul că: Respinge cererea ca neîntemeiată. Definitivă. Pronuntată azi, 09.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3366/2020 din 09.10.2020Pentru a se sesiza Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronuţării unei hotărâri prealabile pentru unificarea practicii, invocată în dosarul nr. 20176/3/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având acelaşi obiect, dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Suspendat de drept, conform art. 42 alin. 6 din Decretul preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.