A***** S****
PetentI************ D* P****** A* J******** T***** - S******** R*****
IntimatDosar nr. 1727/327/2020 HOT. 29.09.2021 Respinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul A***** S****, in contradictoriu cu intimatul IPJ TULCEA-SERVICIUL RUTIER. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTLX, nr. 0119624, încheiat la data de 04.02.2020 de IPJ Tulcea-Serviciul Rutier, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte,
Hotarare 2666/2021 din 29.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 29.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligaţii.Acordă termen la data de 15.09.2021.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021Repartizat ciclic la completul C6.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Admite excepţia insuficientei timbrări a plângerii contravenţionale formulate de petentul A***** S****, în ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTLX nr. 0119576/04.02.2020, invocată din oficiu. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2020. Amână cauza la data de 17.11.2020 pentru continuarea judecăţii.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020ptr a se depune rela?iile solicitate.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020