Dosar 17366/196/2020 din 20.11.2020

ultrajul (art.257 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17366/196/2020
Data dosar:
20.11.2020
Instanta:
Judecătoria Brăila
Departament:
Secţia penală
Obiect:
ultrajul (art.257 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.08.2022 la ora 9:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin 1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Vănoagă Dumitrel Daniel la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) Cod penal, raportat la art. 206 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal, şi la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal. (fapte din 22.06.2020) În temeiul art. 38 alin 1- art. 39 alin 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul că o execute pe cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an, în total o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 25 alin 1 Cod procedură penală, respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de persoana vătămată T***** R***** A******. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales, av. Prunău Daniel din cadrul Baroului Brăila, iar persoana vătămată de către apărător ales, av. Calu Teodor din cadrul Baroului Brăila. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obliga inculpatul Vănoagă Dumitrel Daniel la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul Vănoagă Dumitrel Daniel, persoana vătămată T***** R***** A****** şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.08.2022.

    Hotarare 916/2022 din 10.08.2022
  • Sedinta din data de 21.07.2022 la ora 9:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 10.08.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.07.2022
  • Sedinta din data de 21.06.2022 la ora 9:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 21.07.2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2022
  • Sedinta din data de 06.06.2022 la ora 9:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 21.06.2022

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2022
  • Sedinta din data de 02.05.2022 la ora 12:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa martorului din acte,amana cauza

    Incheiere de sedinta din 02.05.2022
  • Sedinta din data de 28.03.2022 la ora 11:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa martorului, acorda termen la 02.05.2022, ora 12:00

    Incheiere de sedinta din 28.03.2022
  • Sedinta din data de 28.02.2022 la ora 11:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa martorului din acte, amana cauza si acorda termen la data de 28.03.2022, ora 11:00

    Incheiere de sedinta din 28.02.2022
  • Sedinta din data de 31.01.2022 la ora 11:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Pentru emiterea unui mandat de aducere pentru martorul absent, acorda termen la 28.02.2022, ora 11:00

    Incheiere de sedinta din 31.01.2022
  • Sedinta din data de 06.12.2021 la ora 11:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Pentru audierea martorilor, acorda termen la 31.01.2022, ora 11:00

    Incheiere de sedinta din 06.12.2021
  • Sedinta din data de 25.10.2021 la ora 12:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa martorilor din acte, amana cauza

    Incheiere de sedinta din 25.10.2021
  • Sedinta din data de 27.09.2021 la ora 08:30

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Pentru citarea martorilor din acte, acorda termen la 25.10.2021, ora 12:00

    Incheiere de sedinta din 27.09.2021
  • Sedinta din data de 28.06.2021 la ora 08:30

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa inculpatului amana cauza pentru când se ,va cita acesta cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 28.06.2021
  • Sedinta din data de 07.06.2021 la ora 08:30

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Fata de lipsa inculpatului, în vederea prezentarii acestuia pentru a-?i preciza poziţia procesuală, acordă un ultim termen la 28.06.2021, ora 08:30

    Incheiere de sedinta din 07.06.2021
  • Sedinta din data de 10.05.2021 la ora 10:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Avand in vedere cererea de amanare a aparatorului inculpatului, amana cauza

    Incheiere de sedinta din 10.05.2021
  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 09:00

    Complet: 8 penal - CPF
  • Amână cauza

    Pentru ca inculpatul sa depuna acte in circumstantiere, acorda termen la 10.05, ora 10:00

    Incheiere de sedinta din 05.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD