Dosar 1736/112/2020 din 19.11.2020

exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1736/112/2020
Data dosar:
19.11.2020
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C 2f NCPC
  • Civil

    Admite, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamanta NIC împotriva pârâtului NCI şi, în consecinţă:dispune recunoaşterea sentinţei pronunţată de Judecătoria de primă instanţă nr. 1 din La Roda, la data de 08.04.2020 în dosarul nr. C 0000774/2017 001, definitivă la data de 22 iulie 2020, sentinţă prin care s-a dispus următoarele: custodia minorului rezultat din relaţia reclamantei cu pârâtul, a fost acordată mamei; autoritatea părintească a fost împărţită de ambii părinţi, exerciţiul fiind atribuit exclusiv mamei în special în ceea ce priveşte şcolarizarea, spitalizarea si aplicarea tratamentelor fizice şi psihologice, precum şi cererea de eliberare sau de reînnoire a paşaportului minorului în conformitate cu procedura stabilită de ambasada României, iar deciziile luate trebuie comunicate părintelui care nu deţine custodie, până la o altă rezoluţie în cauza principală de familie, custodie, tutelă şi întreţinerea copilului minor din afara căsătoriei 574/2017 între părinţi formulată în faţa Judecătoriei de primă instanţă nr. 1 din La Roda. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din 23 martie 2021.

    Hotarare 144/2021 din 23.03.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C 2f NCPC
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 23.03.2021, orele 13:00

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 9:30

    Complet: C 2f NCPC
  • Amână pronunţarea

    din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 9 martie 2021, orele 13,00

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD