H***** E****
InculpatA*** - D******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1461/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din data de 09.10.2020 privind pe inculpata H***** E****, …, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă prevăzută şi pedepsită de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H***** E**** trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă prevăzută şi pedepsită de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, inculpatei H***** E**** şi părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Direcţia Regională Vamală. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 23.11.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara224/2020 din 23.11.2020