Dosar 17444/231/2020 din 29.12.2020

liberarea condiţionată (art.587 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17444/231/2020
Data dosar:
29.12.2020
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
liberarea condiţionată (art.587 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.02.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul P7M7C7 penal
  • Soluţionare

    În baza art. 587 C.proc.pen., admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat P**** C*********, în prezent deţinut în Penitenciarul Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului P**** C*********, din pedeapsa de 17 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 113/2010, pronunţată de Tribunalul Buzău pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat ( art. 175 C.Penal din 1969). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 132/2011 emis de Tribunalul Buzău. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (avocat Stanciu Monica cu delegatie pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 71/ 15.01.2021 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 313 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 februarie 2021.

    Hotarare 109/2021 din 03.02.2021
  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 9:00

    Complet: Completul P7M7C7 penal
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru pronuntare asupra cauzei la data de 03.02.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD