M******* D*********** G**** S** C* S***** P******** A***
ReclamantD******** I**** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta MARATHON DISTRIBUTION GROUP SRL, în contradictoriu cu pârâta DASOTECH IMPEX SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2505,87 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care se adaugă suma de 1230,27 lei cu titlu de penalităţi în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la scadenţa fiecărei facturi, până la data de 15.08.2020, care se vor calcula în continuare, până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.12.2020.
Hotarare 12014/2020 din 07.12.2020pentru a se face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente petitului având ca obiect penalităţi
Incheiere de sedinta din 09.11.2020fixare termen de judecată