D******* I******* S* T*** L***** S***** 5 B********
ReclamantT******** F******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 15.01.2021. DOSAR NR. 17447/302/2020 Din eroare, la termenul de judecată din data de 15.01.2021, în sistemul informatizat ECRIS, a fost introdusă la rubrica Tip soluţie, soluţia admite cererea, soluţia pe scurt fiind „Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 15.01.2021.” în loc de Civil – Fond – admite cererea, astfel cum rezultă din soluţia pe scurt introdusă în sistemul informatizat. Astăzi, data de 08.03.2021 s-a procedat la modificarea rubricii Tip soluţie şi la introducerea soluţiei Civil – Fond – admite cererea, la termenul de judecată din data de 15.01.2021, iar la soluţia pe scurt „Admite cererea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzilor contravenţionale, aplicate prin procesele verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate, în cuantum total de 2500 lei, cu sancţiunea prestării a 35 ore de muncă în folosul comunităţii. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sector 5 Bucureşti. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 15. 01. 2021.” Motiv pentru care a fost încheiat prezentul proces-verbal într-un exemplar, pentru a fi ataşat la dosarul cauzei.
Hotarare 256/2021 din 15.01.2021Amână pronunţarea la data de 15.01.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.12.2020. .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.12.2020Amână pronunţarea la data de 24.12.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2020Acorda termen in sedinta publica din 16.12.2020 - cu citarea partilor.
comunicare acţiune şi înscrisuri. Termen administrativ 23.10.2020, fără prezenţa părţilor.