Dosar 1746/314/2020 din 25.02.2020

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1746/314/2020
Data dosar:
25.02.2020
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.07.2020 la ora 8:30

    Complet: C6
  • admite cererea

    Admite cererea formulată de Oficiul Federal de Justiţie, Germania. În temeiul dispoziţiilor art. 240 din Legea nr. 302/2004 dispune recunoaşterea şi executarea Deciziei amendă nr. 329400276996 din 07.09.2017, definitivă la 07.10.2017 emisă de Biroul de Ordine Publică – oraşul Monchengladbach prin care cetăţeanului român F****** A*****, i-a fost aplicată o amendă administrativă în cuantum de 88 Euro pentru săvârşirea contravenţiei de nerespectare faţă de vehiculul care rula în faţă a distanţei minime de 50 m la o viteză de peste 50 km/h, regulamentară pentru autostradă, prevăzută de art. 17 din Legea contravenţiilor, art. 4 alin. 3, art. 49 din Codul Rutier, art. 24 din Legea privind traficul rutier, punctul 15 din Catalogul amenzilor contravenţionale şi cheltuieli judiciare în cuantum de 25 Euro. Dispune punerea în executare a amenzii în cuantum de 88 Euro aplicate cetăţeanului român F****** A***** conform Deciziei amendă nr. 329400276996 din 07.09.2017, definitivă la 07.10.2017 emisă de Biroul de Ordine Publică – oraşul Monchengladbach. În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 schimbă pedeapsa amenzii în cuantum de 88 Euro în moneda statului român, intimatul urmând să execute pedeapsa amenzii în cuantum de 425,92 Ron (conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării). Obligă intimatul F****** A***** la plata sumei de 25 Euro (121 Ron conform cursului valutar al Băncii Naţionale a României la data pronunţării) reprezentând suma aferentă cheltuielilor ocazionate de procedura judiciară care a dus la pronunţarea deciziei în statul german. În temeiul art. 247 din Legea nr. 302/2004 după încheierea executării, despre executarea hotărârii va fi informată autoritatea solicitantă – Oficiul Federal de Justiţie, Germania, o copie a hotărârii urmând a fi comunicată şi Ministerului Justiţiei. Conform art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare privind soluţionarea cererii de recunoaştere a sancţiunii pecuniare rămân în sarcina statului. Onorariu traducător Liţu Mihaela Delia în cuantum de 67,12 lei, conform decontului din 07.04.2020, va fi virat din fondurile Ministerului de Justiţie şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.07.2020.

    Hotarare 470/2020 din 14.07.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 10:00

    Complet: C6
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 8:30

    Complet: C6
  • Amână cauza

    Constată suspendată de drept cauza penală nr. 1746/314/2020, având ca obiect cerere de recunoaştere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea nr. 302/2004), pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 06.05.2020.

    Incheiere suspendare din 06.05.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD