H*** K* D*****
InculpatÎn baza art. 337 Cp cu aplic art. 375 Cpp condamnă inculpatul H.D. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pe care o suspendă sub supraveghere pe 2 ani termen de supraveghere. În baza art. 93 alin. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cp obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Cluj-Napoca, Jud. Cluj. În baza art. 91 alin 4 Cp atrage atenţia inculpatului că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei mai sus stabilite, precum şi în cazul comiterii de noi infracţiuni se va dispune revocarea suspendării, conform art. 96 Cp. Ia act că inculpatul a fost reţinut 24 h prin ordonanţa din data de 12.10.2019. În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ie a hotărârii, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 17.03.2022.
Hotarare 336/2022 din 17.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 03.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.01.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 06.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 27.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021