R** & R** S*
ReclamantP** M****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC R&R SA, în contradictoriu cu pârâta PM şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.330,23 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate emise în perioada ianuarie 2019 – noiembrie 2019, precum şi la plata penalităţilor de întârziere contractuale în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare şi până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Dată în Cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.12.2020.
Hotararecameraconsiliu12436/2020 din 18.12.2020