I**** L******
CondamnatRespinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petenta condamnat IL, fiica lui ..., născută la data de .., deţinută la Penitenciarul Târgşor. În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. menţine termenul de rediscutare stabilit de comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Târgşor pentru data de 04.05.2021. Conform art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar suma de 313 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2021.
Hotarare 57/2021 din 13.01.2021Emiterea unei adrese către BCAJ pentru desemnarea unui apărător din oficiu în prezenta cauză. Emiterea unei adrese către Pnt. Târgşor în vederea înaintării mandatului în executarea căruia se află petenta şi să comunicaţi data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosită la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentei pe perioada detenţiei, dacă a fost luată în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit, dacă petenta a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată. Amână judecarea cauzei la 13.01.2021. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020