B*** I***
ReclamantC*** N******** D* P***** P******* C*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul B.I. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 9 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 448/2020 din 09.07.2020Având nevoie de timp pentru a delibera ?i pentru a da posibilitatea păr?ilor să depună la dosar concluzii scrise, va amâna pronun?area pentru data de 9 iulie 2020 termen la care solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020„suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură”
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată fixat în cauză la data de 31 martie 2020, la data de 07 mai 2020. Dispune citarea părţilor pentru noul termen. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020