S* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS* D A*** X**** S**
ReclamantT****** B*****
IntervenientAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. D AUTO XPERT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE- REASIGURARE S.A. şi intervenientul forţat T****** B*****, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4286,42 lei reprezentând diferenţă de despăgubire în dosarul de daună EJ00705983. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1680 lei, din care suma de 490 reprezintă taxa judiciară de timbru şi suma de 1190 lei reprezintă onorariu de avocat. Respinge cererea intervenientul forţat de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 31.03.2021.
Hotarare 4227/2021 din 31.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 31.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2021Amana pronuntarea la data de 17.03.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021T: 03.03.2021, ora 10
Incheiere de sedinta din 20.01.2021T: 20.01.2021 ora 10:00 pentru depunere dosar de dauna
Incheiere de sedinta din 04.11.2020