Dosar 1773/258/2020 din 03.07.2020

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) uz de fals


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1773/258/2020
Data dosar:
03.07.2020
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) uz de fals
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (1), (2) (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul B****** T****, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev.de art. 335 alin. (1) C. pen. În baza art.67 alin.(1) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a conduce autovehicule (astfel cum sunt definite de art.6 pct.6 din OUG nr.195/2002 - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze), pe o durată de 1 an şi 6 luni, care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă o hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin.(1) C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b, i C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce autovehicule (astfel cum sunt definite de art.6 pct.6 din OUG nr.195/2002 - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze), ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile art.65 C.pen. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art.323 C.pen. În baza art.67 alin.(1) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă o hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin.(1) C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b, C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Constată că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente atât între ele, cât şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b şi i C.pen pe o durată de 2 ani prin Sentinţa penală nr.264/09.04.2019 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin Decizia penală nr.412/A din 09.10.2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş În baza art.97 alin. 1 C.pen., anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 01.07.2018 a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, stabilită în sarcina inculpatului B****** T**** prin Sentinţa penală nr.264/09.04.2019 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime (7 luni închisoare) din totalul celorlalte pedepse, şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art.45 alin.2 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a conduce autovehicule (astfel cum sunt definite de art.6 pct.6 din OUG nr.195/2002 - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze), pe o durată de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., respectiv de la rămânerea definitivă o hotărârii de condamnare. În baza art. 45 alin.5 C. pen., raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 literele a, b, i C. pen., interzice petentului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi al dreptului de a conduce autovehicule (astfel cum sunt definite de art.6 pct.6 din OUG nr.195/2002 - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor respectiv troleibuze). În baza art.45 alin.4 C.pen., scade din durata pedepsei complementare aplicate prin prezenta partea din pedeapsa complementară executată în baza Sentinţei penale nr.264/09.04.2019 a Judecătoriei Miercurea Ciuc (de la 09.10.2019). În baza art. 91 - 92 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr.264/09.04.2019 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, şi anume 09.10.2019. În baza art.93 alin.(1) C.pen. inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) va anunţa, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă e) va comunica informaţii şi documente de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la lit. c) - e) vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) şi alin. (3) C. pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei com. Lunca de Jos sau în cadrul Primăriei mun. Miercurea Ciuc, incluzând zilele efectuate în baza Sentinţei penale nr. 264/09.04.2019 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În baza art.404 alin.4 lit.i C.proc.pen, rap. la art.25 alin.3 C.proc.pen., desfiinţează permisul de conducere seria J270FWS1653 aparent eliberat de autorităţile din Germania, aflat la fila 36 d.u.p. nr.1501/278/P/2019. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile privind interpretul rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2021.

    Hotarare 177/2021 din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 25.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea în cauză la 11 martie 2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021
  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 10:30

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii, 25.02.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2020 la ora 12:00

    Complet: C1
  • Amână cauza

    solicitare relaţii

    Incheiere de sedinta din 09.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD