E* K***** E****
ContestatorE* K***** C******
ContestatorG****** B*** S*
IntimatAdmite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatorii EL-KHOURY ELIAS şi EL-KHOURY CLAUDIA în contradictoriu cu intimata G****** B*** S*. Dispune suspendarea provizorie a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 265/2019 al S.C.P.E.J. MARIN SI ORBAN la cererea creditorului intervenient G****** B*** S*, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ipotecar nr. DOM.21002599/26.05.2010, condiţii generale şi condiţii speciale, act adiţional din data de 23.02.2011 la contractul de credit ipotecar nr. DOM.21.002599/26.05.2010, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 17747/300/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Fără nicio cale de atac. Pronunţată astăzi, 29.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 29.10.2020- în vederea depunerii unor precizări
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 22.10.2020, ora 15:00, în şedinţă publică, fără citarea părţilor. Dispune emiterea unei adrese către S.C.P.E.J. MARIN SI ORBAN cu solicitarea ca, până la termenul de judecată din data de 22.10.2020, să comunice instanţei dacă pe rolul său se află înregistrat dosarul de executare nr. 265/2019I privind pe contestatorii EL-KHOURY ELIAS şi EL-KHOURY CLAUDIA în contradictoriu cu intimata G****** B*** S* distinct de dosarul de executare nr. 265/2019 privind aceleaşi părţi, având în vedere numerele diferite ale dosarelor de executare menţionate în actele de executare comunicate instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2020.
Incheiere de sedinta din 16.10.2020Amână pronunţarea la data de 16.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 15.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020- în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 01.10.2020Stabileşte cauţiunea aferentă cererii de suspendare provizorie în cuantum de 11.976,99 lei, conform art. 719 alin. 2 lit. c) şi alin. 7 C.proc.civ. Stabileşte termen de judecată la data de 01.10.2020, în şedinţă publică, pentru când dispune citarea contestatorilor cu menţiunea ca, până la termenul de judecată din data de 01.10.2020, să depună la dosarul cauzei dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 11.976,99 lei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.09.2020.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020