G****** E****
ReclamantC*** J******** D* P***** I****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei şi să emită o nouă decizie, retroactiv, începând cu data de 01.01.2020, cu luarea în considerare şi a veniturilor suplimentare reprezentând acord, premii şi ore suplimentare, atestate de adeverinţa nr.1097/07.11.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită potrivit prezentei sentinţe şi cea efectiv încasată în perioada de la 01.01.2020 şi până la emiterea deciziei de recalculare. Respinge cererea pentru rest. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.11.2020.
Hotarare 3509/2020 din 26.11.2020Amână pronunţarea la data de 26.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2020