H****** P******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.pen raportat la art. 335 alin. (1) C.pen cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pen, condamnă pe inculpatul H****** P******, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 14.03.2020). Constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta se află în concurs real cu infrac?iunile pentru care inculpatul, prin sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 (patrusprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare. În temeiul art. 97 alin. (1) C.pen, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 14 (patrusprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020. Descontopeşte pedeapsa de 14 (patrusprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează: -12 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2) C.p.p şi art. 396 alin. (10) C.p.p; -8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2) C.p.p şi art. 396 alin. (10) C.p.p; -sporul de 8 luni închisoare; În baza art. 97 alin. (1) teza finală C.pen raportat la art. 40 alin. (1) C. pen şi la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta cu pedepsele de 12 luni şi 8 luni închisoare, repuse în individualitatea lor ca urmare a descontopirii din sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020 şi aplică pedeapsa cea mai grea 1 an închisoare, la care adaugă un spor 13 luni şi 10 zile, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, în final inculpatul H****** P****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 1 lună şi 10 zile închisoare. În baza art. 97 alin. (2) C.pen raportat la art. 91 C.pen, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozi?iilor art. 92 Cod penal, termen care va curge în conformitate cu art. 97 alin. (2) teza finală C.pen, de la data de 09.12.2020, data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, instan?a dispune obligarea inculpatului H****** P******, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. (2) lit. b) C.pen, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H****** P****** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Fundu Moldovei sau al Primăriei Pojorâta, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă sau dacă deja a fost prestată, a?a cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020. Un exemplar al prezentei sentin?e se va comunica Serviciului de Proba?iune Suceava. În temeiul art. 91 alin. (4) C.pen, atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credin?ă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obliga?iilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obliga?iilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovede?te că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum ?i în caz de săvâr?ire a unei noi infrac?iuni. În baza art. 45 alin. (1) C.pen, aplică inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani 1 lună şi 10 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?iile elective publice, dreptul de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 1 ani, dispusă prin sentin?a penală sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020, ce a început să fie executată la data de 09.12.2020, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 45 alin. (4) C.pen, deduce din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) Cod penal, dispusă prin sentin?a penală sentinţa penală nr. 158 din data de 13.11.2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin neapelare la data de 09.12.2020, pentru o durată de 1 an, perioada executată începând cu data de 09.12.2020 la zi. Men?ine, în baza art. 65 Cod penal, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. În baza art. 404 alin. (4) lit. e) Cod procedură penală rap. la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească, în favoarea statului, suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (300 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale, 300 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare şi judecăţii) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, la data de 16.03.2021.
Hotarare 34/2021 din 16.03.2021În baza art. 391 alin. 1 C. proc. Pen. amână pronunţarea la data de 16.03 2021. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2021Conform art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părţilor ori a persoanei vătămate, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoştinţă, cu respectarea principiului continuităţii completului, în situaţia în care din motive obiective instanţa nu îşi poate desfăşura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezoluţia judecătorului în camera de consiliu şi fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Având în vedere că prin Hotărârea nr. 1552/2020 a Sec?iei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii adoptată în ?edin?a din 18 decembrie 2020, domnul judecător Zbranca Dorin – titularul completelor C6M, C6A ?i doamna judecător Vătămănescu Lucica – titular complete C5M, C5A, au fost promovaţi efectiv la Tribunalul Suceava începând cu data de 01 ianuarie 2021. Având în vedere Decizia nr. 3 din data de 11 ianuarie 2021 ?i Decizia nr. 4 din data de 12 ianuarie 2021 ale pre?edintelui Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care s-a dispus desfiin?area completelor C5, C5M, C5A, C5N ?i repartizarea ciclică a prezentului dosar, către completul C3M. În temeiul dispozi?iilor art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 29 ianuarie 2021 ora 09:00 C3M, pentru noul termen din data de 04 martie 2021 ora 09:00 C3M cu informarea şi citarea păr?ilor ?i a celorlal?i participan?i în proces pentru noul termen de judecată stabilit
Rezolutie din 19.01.2021