D******* I***********
InculpatÎn baza art. 348 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpatul D******* I***********. În baza art. 207 al. 7 Cod proc. penală rap. la art. 211 Cod proc. penală, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul D******* I***********, dispusă prin Ordonan?a nr. 7348/P/2020 din data de 13.09.2020 emisă de P.J.S.6, pe o durată de 60 de zile. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa în faţa căreia se află cauza, după caz, cu privire la schimbarea locuinţei, după caz; c) să se prezinte la Secţia 20 Poliţie din DGPMB, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen., impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu conducă niciun fel de autovehicul; c) să comunice periodic informa?ii relevante despre mijloacele sale de existen?ă; d) să nu de?ină, să nu folosească ?i să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor sau în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni cu intenţie, controlul judiciar se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă. Conform art. 215 alin. 4 C.pr.pen., desemnează ca organ pentru supravegherea executării controlului judiciar Secţia 20 Poliţie din cadrul D.G.P.M.B. Stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive la data de 26.01.2021, completul 2 Cameră Preliminară, ora 09:00. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 15.12.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 15.12.2020