C*** J******** D* P***** C************
PârâtM*** I***
ReclamantAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul M*** I***, în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** C************ şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 231424/07.09.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de intimată. Obligă pe intimată să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu valorificarea sporului de tehnicitate în procent de 25%, aferent perioadei 01.01.1991-01.05.1991. Respinge celelalte pretenţii ale contestatorului. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin.
Hotarare 732/2021 din 12.05.2021Amână pronuntarea cauzei la data de 12 mai 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2021Amână pronuntarea cauzei la data de 28.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2021Amână dezbaterea fondului cauzei la data de 16 aprilie 2021, interval orar 9-10, urmând ca reprezentanţii părţilor să formuleze şi să depună note scrise cu privire la cele solicitate.
Incheiere de sedinta din 05.03.2021Admite cererea de amânare formulată de reclamant, în vederea angajării unui avocat, in vederea garantării dreptului la apărare. Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2021, interval orar 10-11, termen dat în cunoştinţa pârâtei şi pentru care se va cita reclamantul. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2021.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021