P**** I******
ReclamantR****** C********* R******* S**
PârâtA********* D**** S* G**** R***** R****** S*
PârâtAvând în vedere că prin Hotărârea nr. 28/18.11.2022 a Colegiului de conducere al Judecătoriei Piteşti s-a dispus desfiinţarea completului C3-3MI şi CC începând cu data 21.11.2022, cauzele au fost repartizate ciclic celorlalte completuri din cadrul Secţiei Civile. Prezentul dosar a fost repartizat completului C2-6, urmând a se stabili termen de judecată în cauză. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 07.12.2022.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor. Revine cu adresă către expert, în vederea efectuării lucrării. Pune în vedere pârâtelor – sens în care se vor cita – să depună în completarea relaţiilor solicitate prin adresele emise la termenul din 24.11.2021, toate înregistrările, discuţiile efectuate între Amat şi pârâte în reţeaua privată, începând cu luna mai 2019, până la 09.07.2019. Desprinde fila nr. 4 din volumul 2 al dosarului, care se comunică apărătorului pârâtelor. Amână judecarea cauzei la 07.12.2022, orele 10:50 Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 12.10.2022Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert Racotă Radu Mircea, în cuantum de 1000 de lei, care urmează a fi achitat astfel: 300 de lei reclamanta, iar pârâtele câte 350 de lei fiecare, urmând ca după depunerea dovezilor de achitare a onorariului să se procedeze la emiterea adreselor către expert pentru a întocmi şi depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză, dar şi către BLET Argeş pentru a face cunoscută numirea domnului expert Racotă Radu Mircea. Amână judecarea cauzei şi la cererea părţilor acordă termen la data de 12.10.2022 completul C3-3MI, sala 2, ora 09:30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.05.2022.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Revenirea cu adresă către dl. expert Racotă Radu Mircea, cu men?iunea că a fost desemnat prin acordul păr?ilor (la solicitarea tuturor păr?ilor), acestea insistând în efectuarea expertizei de către dumnealui. Emiterea unei adrese către BLET de pe lângă Tribunalul Bucure?ti pentru a comunica lista exper?ilor în specialitatea autovehicule, cu men?iunea de a preciza care dintre domnii exper?i au calitatea de cadru universitar. Prorogă discu?iile privind cererea de înlocuire formulată de dl. expert Racotă Radu Mircea, la termenul următor. Amână judecarea cauzei şi la cererea părţilor acordă termen la data de 25.05.2022, completul C3-3MI, sala 2, ora 10:20, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a face dovada comunicării înscrisurilor depuse la termenul anterior, către apărătorul pârâtelor care pretinde că nu le-a văzut. Încuviinţează proba cu expertiză tehnică auto, având ca obiective: 1. Să se stabilească dacă la autoturismul proprietatea reclamantei există potenţiala defecţiune despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată, urmând a se avea în vedere autoturismul, efectuarea unor probe de drum şi cu reclamanta la volan, cu parcurgerea traseului pe care se susţine că se produce frecvent incidentul reclamat; 2. Să se stabilească dacă eventuala defecţiune constatată constituie defect de fabricaţie; 3. Să se stabilească dacă vehiculul prezintă/nu neconformităţi tehnice sau dacă reclamanta poate influenţa, printr-un şofat defectuos/neadaptat la condiţiile de rulaj, apariţia acestui incident; 4. Să se stabilească urmările unei asemenea posibile defecţiuni, urmând a se avea în vedere şi întreaga documentaţie depusă de pârâte la dosar, inclusiv fişele de incidente cu cronologia lucrărilor şi investigaţiilor efectuate; 5. Să se precizeze dacă lucrările de reparaţie şi înlocuire a pieselor, efectuate la reprezentanţa AMAT, sunt de natură să certifice posibila defecţiune reclamată; 6. Să se precizeze dacă incidentul reclamat ca posibilă defecţiune, respectiv oprirea instantanee a motorului în mers şi repornirea acestuia numai după oprirea efectivă a autoturismului, se confirmă, în raport de întreaga documentaţie aflată la dosar, examinarea autoturismului şi probele de drum, precum şi dacă aceasta generează o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi 7. Să se constate dacă vehiculul prezintă modificări constructive (mecanice, electrice, etc.) în raport cu definiţia tehnică a acestuia. Desemnarea, prin acordul părţilor, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, a expertului cu nr. 5, respectiv domnul Racotă Radu Mircea. Emiterea unei adrese către expertul desemnat, cu copia obiectivelor încuviinţate şi cu menţiunea de a preciza costul şi data estimativă pentru întocmirea lucrării. Prorogă discuţiile privind cererile de experţi consilieri, după depunerea cu listă a numelui experţilor. Amână judecarea cauzei şi la cererea părţilor acordă termen la data de 13.04.2022, completul C3-3MI, sala 2, ora 11:20, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.03.2022Re?ine în sarcina apărătorului reclamantei obliga?ia de a depune la dosar dovada comunicării înscrisurilor, depuse la actualul termen de judecată, ?i către apărătorul pârâtelor. Încuviin?ează cererea de amânarea a apărătorului reclamantei, spre a se lua cuno?tin?ă de comunicările interne depuse de către pârâte. Re?ine în sarcina păr?ilor obliga?ia de a depune, în termen de 5 zile, eventualele obiective suplimentare la raportul te expertiză. Amână judecarea cauzei şi la cererea părţilor acordă termen la data de 02.03.2022, completul C3-3MI, sala 2, ora 13:00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.02.2022Respinge cererea de decădere a reclamantei din proba cu interogatoriu. Susţinerile privind imposibilitatea de a se răspunde la interogatoriu, întrucât era o mare cantitate de informaţie, se apreciază ca neîntemeiate, având în vedere termenul de 4 săptămâni acordat pentru depunerea răspunsului la interogatoriu. Emiterea unei adrese către ambele pârâte, cu menţiunea de a depune la dosar toate înregistrările/discuţiile efectuate între service-ul autorizat AMAT SA şi producător, în reţeaua privată a acestora, ce vizează autoturismul ce face obiectul prezentei cauzei, cu menţiunea că în cazul necomunicării relaţiilor să se indice persoana care se face vinovată de lipsa răspunsului la interogatoriu şi de lipsa relaţiilor solicitate, cu indicarea datelor de identificare în vederea amendării. Prorogă discuţiile privind stabilirea obiectivelor probei cu expertiză, după depunerea înscrisurile solicitate pârâtelor. Amână judecarea cauzei şi la cererea părţilor acordă termen la data de 02.02.2022, completul C3-3MI, sala 2, ora 13:00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021Încuviin?ează cererea de suplimentare a probatoriului, având în vedere depozi?ia martorului V. D., respectiv cu audierea martorului P. G.. Citarea martorului P. G. la locul de muncă, respectiv la .... Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.11.2021, completul C3-3MI, sala 2, ora 13:00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021Uneşte cu administrarea probelor, excepţiile invocate prin întâmpinare. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, şi pentru reclamant proba cu interogatoriul, apreciind că sunt admisibile, putând duce la soluţionare cauzei. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună interogatoriul pârâtelor, pentru a fi comunicat acestora şi pentru a se răspunde în scris. Încuviinţează pentru ambele părţi proba testimonială cu câte un martor. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună cu listă numele martorului la care se opreşte, în termen de 5 zile. Reţine în sarcina reclamantei să prezinte martorul încuviinţat pentru a fi audiat. Pune în vedere apărătorului pârâtelor să depună cu listă sediul societăţii sau domiciliul martorului, pentru a fi citat. Proroga discuţiile privind proba cu expertiza în specialitate auto, după administrarea celorlalte categorii de probe. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună, în scris obiectivele. Amână judecarea cauzei la 27.10.2021, ora 12:30, sala 2, complet C3-3MI. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2021
Incheiere de sedinta din 15.09.2021