C**** G*******
InculpatB****** V******
Parte civilăB****** G*********
Parte civilăS******* J******* D* U****** P******
Parte civilăPune în vedere părţii civile să depună in termen de 5 zile adresa martorei Sorghiu Monica pentru a fi citată sau să o aducă necitată în vederea audierii. Se vor cita martori Pana Ionut Augustin, Frujină Vasile, Vlasceanu Ion, Comănescu Ion, şi Dragos Elena . Amână judecarea cauzei la 15.02.2023 ora 11.30. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Decembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.12.2022Având în vedere cererea de amânare formulată de av.ales Buru Elisabeta pentru partea civilă cât si cererea apărătorului inculpatului, va pune în vedere avocatului să facă dovada imposibilităţii sub sancţiunea amenzii judiciare. Admite solicitarea inculpatului prin apărător de readministrare a mijloacelor de probă , reprezentate de declaraţia inculpatului cât şi a declaraţiilor martorilor, sens în care va pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, pentru a fi audiaţi. De asemenea inculpatul si părţile civile au termen în cunoştinţă, Se citează martora Flodiu Monica . Amână judecarea cauzei la 07.12.2022, ora 13.00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 12.10.2022Amânarea cauzei pentru respectarea principiului continuităţii astfel cum prevede art.354 al.2 C.p.p. precum şi considerentele Deciziei pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sorin Beraru contra României Amână judecarea cauzei la 12.10.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 22.06.2022Se citează următorii doi martori din rechizitoriu Pana Augustin Ionut si Frujină Vasile si pune în vedere să se prezinte cu martorul lipsa la acest termen . Amână judecarea cauzei la 22.06.2022 Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022Se ia act de constituirea de parte civilă a părţii vătămate Bunescu Gheorghiţă. Se ia act că se solicită judecata într-un proces clasic de către inculpat. Admite proba cu cei doi martori pentru partea civilă B****** V****** , urmând a se cita aceştia. Admite aceiaşi martori ca si partea civilă B****** V****** pentru partea civilă Bunescu Gheorghiţă. Pentru inculpat admite cei trei martori din acte Pană Ionuţ , Frujină Vasile si Neaţă Petria care sunt deja conceptaţi in rechizitoriu , ca martori din acte. Acorda un nou termen de judecată pentru administrarea probei testimoniale si audierea părţii vătămate B****** V****** . Amână judecarea cauzei la 30.03.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.12.2021Ia act de constituirea de parte civilă a Spitalului Judetean de Urgenţă Piteşti, cu înscrisurile ataşate. Pentru lămurirea laturii civile în ceea ce priveşte pe Bunescu Gheorghiţa , se emite mandat de aducere pe numele acesteia, urmând a admite cererea procurorului. Amână judecarea cauzei la 08.12.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la 24.11.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 27.10.2021