N***** F****** T******
ReclamantV***** I****
PârâtV***** C******* D***
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei V***** C******* D*** invocată de aceasta ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de ambii pârâţi, V***** C******* D*** şi Verzea Ionuţ, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Negrău Florina Teodora în contradictoriu cu pârâţii V***** C******* D*** şi Verzea Ionuţ, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâţii să îi plătească, în mod egal, reclamantei suma de 1316 euro (câte 658 de euro fiecare), cu titlu de rest de plată împrumut şi dobânda legală aferentă contravalorii în lei a sumei de 1316 euro începând cu data de 25 iulie 2019 şi până la plata efectivă a debitului principal. Ia act că reclamanta şi pârâta V***** C******* D*** nu solicită cheltuieli de judecată în prezenta cauză. Respinge solicitarea pârâtului Verzea Ionuţ de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 14.10.2021.
Hotarare 4768/2021 din 14.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 14.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2021În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronun?area cauzei la data de 30.09.2021, urmând ca solu?ia să fie pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2021ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBAŢIUNII
Incheiere de sedinta din 11.06.2021în vederea administrării probaţiunii
Incheiere de sedinta din 14.05.2021în vederea administrării probaţiunii
Incheiere de sedinta din 19.03.2021