P*** I******
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta P*** I******, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B****, şi, în consecinţă: Menţine, ca legal şi temeinic, procesul verbal de contravenţie seria PBHX nr. 326151 din 22.12.2020 încheiat de agentul Jarca Mihai Ionuţ din cadrul intimatului I.P.J. Bihor – Biroul Rutier Oradea. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronun?area prezentei hotărâri se face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 23 noiembrie 2021.
Hotarare 5706/2021 din 23.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.11.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2021având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 09.11.2021;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2021faţă de lipsa martorului încuviinţat petentei; în vederea citării acestuia cu mandat de aducere;
Incheiere de sedinta din 13.09.2021faţă de lipsa martorului încuviinţat petentei
Incheiere de sedinta din 07.06.2021în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 26.04.2021