Dosar 1810/244/2019 din 01.07.2020

reziliere contract de arendare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1810/244/2019
Data dosar:
01.07.2020
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
reziliere contract de arendare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 10:30

    Complet: Civil-Recurs_2
  • Modifică sentinţa

    Admite recursul formulat de recurenta SC Comcereal SA, societate aflată în insolvenţă, prin administrator special Retevoiu Răzvan şi administratorii judiciari Five Administration SPRL Filiala Iaşi şi LD Expert Grup IPURL, împotriva deciziei civile nr. 272/A/4.03.2020 pronunţate de Tribunalul Vaslui Secţia Civilă, pe care o casează: Rejudecând cauza: Admite apelul formulat de SC Comcereal SA, societate aflată în insolvenţă, împotriva sentinţei civile cu nr. 984/4.11.2019 pronunţate de Judecătoria Huşi, sentinţă pe care o schimbă: Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul B****** V****** în contradictoriu cu pârâta S.C. COMCEREAL S.A. Vaslui. Definitivă. Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 665/2020 din 14.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD