G**** A***** D****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa Judecătoriei Târgu Secuiesc în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 735/P/2018 emis la data de 21.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, privind pe inculpatul G**** A***** D****, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art.335 al.2 din c.p.,refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din c.p. şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 al.2 din c.p., toate cu aplicarea art. 38 al.1 şi 2 din c.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. În baza dispoziţiilor art. 275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Balogh-Ungurean Patricia, în cuantum de 627 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 23.12.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 23.12.2020Având în vedere lipsa de timp stabileşte pronunţarea cauzei pentru data de 23.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020