B******** F** J***** G*******
PetentO***** I*********
IntimatRespinge ca rămasă fără obiect contestaţia la executare în privinţa sancţiunii pecuniare recunoscute prin sentinţa penală nr.101/14.09.2018 a Judecătoriei Pătârlagele, pronunţată în dosarul nr.1461/277/2018. Constată că până la momentul prescrierii executării sancţiunii, suma de 90 euro (condamnare) a fost executată în întregime şi a fost achitată şi suma de 28,50 euro (contravaloarea acesteia în lei), reprezentând cheltuieli judiciare, situaţie cu privire la care se va înştiinţa autoritatea solicitantă – Oficiul Federal de Justiţiei - Germania. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la 13.11.2020.
Hotarare 103/2020 din 13.11.2020Acordă termen cauzei pentru a se emite adresă la SFO. Pronunţată în şedinţă publică, la 09.10.2020.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020