A******** I*****
Intimat ReclamantA************ J******** A F********* P****** A***
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Recurent PârâtRespinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDETEANA A FINANŢELOR PUBLICE ALBA şi A************ F******* P***** M**** împotriva sentinţei nr. 595/CAF/2019 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosar nr. 1818/107/2019. Definitivă. Pronunţată azi, 14.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei.
Hotarare 1069/2020 din 14.12.2020Repune cauza pe rol. În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 ind. 1 Cod procedură civilă suspendă prezenta cauză până la soluţionarea cauzei C-677/19 aflată pe rolul CJUE şi publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Incheiere suspendare din 23.06.2020Conform art. 63 alin.11 din Decretul nr.240/2020 prezenta cauză se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsurile prevăzute de art. 63 alin. 13 din Decretul nr.240/2020.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată a recursului care face obiectul dosarului nr. 1818/107/2019, de la data 17 martie 2020 la data de 12 mai 2020, ora 09.00, completul C1 recurs contencios, sala 210, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2020.
Incheiere de sedinta secreta din 11.03.2020