F****** A******** M******
InculpatB****** G****** A********
InculpatL***** M*****
Inculpat1.În temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 C.proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 221 din data de 27.07.2020 a Tribunalului Prahova în dosarul nr. 13780/281/2020 cu privire la inculpatul Furtună Alexandru – Mădălin. În temeiul art. 208 alin. 5 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Furtună Alexandru – Mădălin, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 02.12.2020, urmând ca măsura să fie verificată până la data de 30.01.2021 inclusiv. Respinge cererea de revocare a controlului judiciar, formulată în cursul dezbaterilor orale. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul FURTUNĂ ALEXANDRU – MĂDĂLIN să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de camera preliminara sau la instanţa de judecată (Judecătoria Ploieşti) ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Ploiesti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J competent teritorial – Serviciul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.P.P., pe timpul controlului judiciar, impune fiecărui inculpat să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată competente; - să nu comunice cu ceilalti inculpaţi, cu persoanele vătămate (Popescu Marian, Moinea Vlăduţ-Nicolae, Voivozeanu Ionel, Georgescu Robert-Florian, Dumitrică Minai-Sorin, Peţa Samir-Marian, Pleşea Alexandru şi Toth Mariana-Gabriela), cu inculpatul L***** M*****, cu suspecţii Birăruţu Mugurel - Alexandru, Alexandrescu Gheorghe, Tănase Constantin, Alexandrescu Mihaela, Iosifescu Robert - Florian, Alecu Marian - Nicuşor şi Mihai Gabriel, precum şi cu martorii Pleşea Mihaela Georgiana, Lucan Leana, şi nici cu membrii de familie ai acestor persoane. În baza art. 215 alin. (3) C.P.P., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 2.În temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 C.proc. pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 221 din data de 27.07.2020 a Tribunalului Prahova în dosarul nr. 13780/281/2020 cu privire la inculpatul Balauru Gabriel – Alexandru. În temeiul art. 208 alin. 5 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Balauru Gabriel – Alexandru, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 02.12.2020, urmând ca măsura să fie verificată până la data de 30.01.2021 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Balauru Gabriel – Alexandru să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de camera preliminara sau la instanţa de judecată (Judecătoria Ploieşti) ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Ploiesti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J competent teritorial – Serviciul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.P.P., pe timpul controlului judiciar, impune fiecărui inculpat să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată competente; - să nu comunice cu ceilalti inculpaţi, cu persoanele vătămate (Popescu Marian, Moinea Vlăduţ-Nicolae, Voivozeanu Ionel, Georgescu Robert-Florian, Dumitrică Minai-Sorin, Peţa Samir-Marian, Pleşea Alexandru şi Toth Mariana-Gabriela), cu inculpatul L***** M*****, cu suspecţii Birăruţu Mugurel - Alexandru, Alexandrescu Gheorghe, Tănase Constantin, Alexandrescu Mihaela, Iosifescu Robert - Florian, Alecu Marian - Nicuşor şi Mihai Gabriel, precum şi cu martorii Pleşea Mihaela Georgiana, Lucan Leana, şi nici cu membrii de familie ai acestor persoane. În baza art. 215 alin. (3) C.P.P., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 3.În temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 C.proc. pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa din data de 24.06.2020 în dosarul penal nr.2878/P/2020 cu privire la inculpatul Leanca Marius. În temeiul art. 207 alin. 4 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Leanca Marius, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de începând cu data de 02.12.2020, urmând ca măsura să fie verificată până la data de 30.01.2021 inclusiv. Respinge cererea de revocare a controlului judiciar, formulată în cursul dezbaterilor orale. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Leanca Marius să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de camera preliminara sau la instanţa de judecată (Judecătoria Ploieşti) ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Ploiesti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J competent teritorial – Serviciul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.P.P., pe timpul controlului judiciar, impune fiecărui inculpat să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată competente; - să nu comunice cu ceilalti inculpaţi, cu persoanele vătămate (Popescu Marian, Moinea Vlăduţ-Nicolae, Voivozeanu Ionel, Georgescu Robert-Florian, Dumitrică Minai-Sorin, Peţa Samir-Marian, Pleşea Alexandru şi Toth Mariana-Gabriela), cu inculpatul L***** M*****, cu suspecţii Birăruţu Mugurel - Alexandru, Alexandrescu Gheorghe, Tănase Constantin, Alexandrescu Mihaela, Iosifescu Robert - Florian, Alecu Marian - Nicuşor şi Mihai Gabriel, precum şi cu martorii Pleşea Mihaela Georgiana, Lucan Leana, şi nici cu membrii de familie ai acestor persoane. -să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă. În baza art. 215 alin. (3) C.P.P., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei inculpatilor, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. competent teritorial, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră în vederea luării măsurilor legale. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.12.2020.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 02.12.2020