A****** G******* M*****
PetentÎn baza art. 598 C.p.p admite contestaţia la executare formulată de petentul A.G.M deţinut în Penitenciarul Mioveni. Deduce din pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 103/19.06.2018 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, definitivă prin necontestare la data de 10.07.2018, perioada în care a fost arestat pe teritoriul statului german de la 15.03.2020 la 10.08.2020. În baza art. 275 al. 2 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 313 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia petentului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.06.2021.
Hotarare 876/2021 din 15.06.2021Revine cu adresă către autorităţile de executare din Germania, potrivit filei 36 din dosar. Reia procedura de citare cu petentul la locul de detenţie, PNT Mioveni, cu menţiunea ca judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2021. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2021.
Incheiere de sedinta din 04.05.2021Emite adresă către autorităţile de executare din Germania în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Reia procedura de citare cu petentul la locul de detenţie, PNT Mioveni, cu menţiunea ca judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2021. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Revine cu adresa de la fila 19 din dosar, către IPJ Vîlcea în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a petentului. Reia procedura de citare cu petentul la locul de detenţie, PNT Mioveni, cu menţiunea ca judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2021. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Emite adrese către Judecătoria Drăgăşani şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi emite adresă pentru obţinerea fişei de cazier judiciar a petentului condamnat. Reia procedura de citare cu petentul la locul de detenţie, PNT Mioveni, cu menţiunea ca judecata se va efectua prin videoconferinţă. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2021. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021