T***** A**********
ReclamantC*** D* P***** B****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău să restituie reclamantei contribuţia de asigurări de sănătate, aferentă indemnizaţiei primite în temeiul Legii 341/2004, începând din data de 01.01.2015 şi până la data sistării reţinerii acesteia, 16.06.2020, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări de sănătate, începând cu data fiecărei reţineri şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a nu mai reţine această contribuţie pe viitor, ca rămas fără obiect. Respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Buzău. Pronunţată astăzi, 28.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 83/2021 din 28.01.2021