L******* I**** I***
ContestatorAdmite sesizarea din oficiu
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.09.2020În baza art. 598 alin.1 lit.c) şi art.585 alin.1 lit.a) Cod procedură penală rap. 129 alin.1 Cod penal admite sesizarea judecătorului delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Zalău privind pe condamnatul LII, fiul lui , în prezent în Centrul de Detenţie Craiova, în executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani şi 4 luni luată prin sentinţa penală nr. 126/26.11.2019 în dosarul nr. 1302/84/2019 al Tribunalului Sălaj definitivă la data de 16.01.2020 prin decizia penală nr. 42/A/16.01.2020 a Curţii de Apel Cluj. Constată că prin sentinţa penală nr. 76/16.03.2020 a Judecătoriei Zalău, (definitivă la data de 27.05.2020 prin neapelare) faţă de inculpatul LII a fost luată măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, iar prin sentinţa penală nr. 126/26.11.2019 în dosarul nr. 1302/84/2019 al Tribunalului Sălaj definitivă la data de 16.01.2020 prin decizia penală nr. 42/A/16.01.2020 a Curţii de Apel Cluj s-a luat faţă de inculpatul LII măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani şi 4 luni, infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin cele două sentinţe penale fiind săvârşite şi descoperite înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. În baza art. 129 alin.1 Cod penal raportat la art. 585 alin.1 lit.a) Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul minor LII o singură măsură educativă – internarea într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani şi 4 luni, pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa prin sentinţa penală nr. 126/26.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 1302/84/2019 al Tribunalului Sălaj definitivă la data de 16.01.2020 prin decizia penală nr. 42/A/16.01.2020 a Curţii de Apel Cluj şi prin sentinţa penală nr. 76/16.03.2020 a Judecătoriei Zalău, definitivă la data de 27.05.2020 prin neapelare. În temeiul art. 127 rap. la art. 72 Cod penal deduce din durata 3 ani şi 4 luni a măsurii internării într-un centru de detenţie stabilită prin prezenta sentinţă durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 09.09.2019 până la data de 16.01.2020 şi perioada executată de la data de 16.01.2020 la zi. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 10 iulie 2020.
Hotarare 150/2020 din 10.07.2020preschimbă termenul din data de 08.07.2020 la data de 17 iunie 2020
amână pronunţarea pentru data de 10 iulie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2020amână pronunţarea pentru data de 26 iunie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020