O**** D*****
InculpatB******* G*****
InculpatS*** E**** M******
Parte civilăO**** D***** - l* C****** a** D***** A********
InculpatÎn baza art. 233 al.1- art. 234 al.1 lit. a, c, d şi f C.pen. cu aplicarea art 41. 1lin. 1 C.pen. rap. la art. 43 alin. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul O**** D***** la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului O**** D***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului O**** D***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În temeiul art. 399 C.pr.pen. men?ine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpatul O**** D***** prin MAP nr. 32/UP din 19.06.2020 al Judecătoriei Buftea. Deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul O**** D***** a fost re?inut ?i arestat preventiv respectiv de la data de 18.06.2020 la zi. În baza art. 233 al.1- art. 234 al.1 lit. a, c, d şi f C.pen. cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul B******* G***** la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului B******* G***** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului B******* G***** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În temeiul art. 399 C.pr.pen. men?ine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpatul B******* G***** prin MAP nr. 41/UP din 02.07.2020 al Judecătoriei Buftea. Deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul B******* G***** a fost re?inut ?i arestat preventiv respectiv de la data de 02.07.2020 la zi. Ia act că prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii O**** D***** şi B******* G***** a fost recuperat. În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii O**** D***** şi B******* G***** la plata sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.02.2021.
Hotarare 72/2021 din 09.02.2021Amână pronunţarea la data de 09.02.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2021Amână pronunţarea la data de 02.02.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021amână cauza în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 14.01.2021