B** Ţ*** A*** R*****
PetentC********* S*
CreditorA*** A*** C***** R*********** S****
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Ţone Anca Roxana, privind pe creditoarea Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, şi debitoarea Ani&Alex Cuibul Rândunelelor SRL. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr.796/05.11.2019, pronunţată de Judecătoria Turnu Măgurele, în dosarul nr.2901/329/2019. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, respectiv plata sumei de 716,38 lei, penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,06% pe zi de întârziere, aferente debitului principal de 651,13 lei, calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului restant şi suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2020.
Incheiere de executare silita 892/2020 din 07.07.2020