N***** V******* C*******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S***** N* 2 P****** A*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Nicola Valentin-Cristian în contradictoriu cu intimaul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş Argeş – Secţia Nr. 2 Poliţie Rurală Albota. Anulează procesul-verbal seria PAGW nr. 0267588/28.01.2020 în ceea ce priveşte faptele referitoare la nerespectarea regulilor privind depăşirea şi cele două amenzi contravenţionale în sumă de 580 lei fiecare aplicate acestora. Înlătură sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile şi măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere Menţine restul prevederilor procesul-verbal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 03.03.2021.
Hotarare 1436/2021 din 03.03.2021Amână pronunţarea hotărârii la data de 03.03.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 15.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2021Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocatul petentului pentru imposibilitatea de prezentare a matorului, sub rezerva depunerii înscrisurilor din care să rezulte temeinicia motivelor invocate pentru imposibilitatea de prezentare. Reia procedura de citare cu martorul. Amână judecarea cauzei la 15.02.2021, ora 12:30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2020
Incheiere de sedinta din 23.11.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată avocatul petentului şi va acorda un nou termen de judecată. Reface procedura de citare cu martorul Velica Alexandru Ilarie. Sub rezerva discutării, solicită SDN Piteşti să comunice relaţii cu privire la modul în care este realizat marcajul care separă sensurile de mers pe DN 65 pe raza localităţii Albota, respectiv dacă pe întregul tronson de drum este linie continuuă sau există porţiuni de marcaj discontinuu care permite realizarea de depăşiri. Amână judecarea cauzei la 23.11.2020, ora 11:10. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2020
Incheiere de sedinta din 05.10.2020Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar şi testimonială în cadrul căreia va fi audiat un martor, respectiv Velica Alexandru Ilarie. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din oficiu, dispune completarea probatoriului şi solicită intimatului să depună raportul agentului constatator care să cuprindă scrierea lizibilă a procesului verbal de contravenţie. Amână judecarea cauzei la 05.10.2020, ora 11:10. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2020
Incheiere de sedinta din 27.07.2020