Ţ********* A********
ReclamantS*** V*** P******* S******* S*** M****** - S******** B********
PârâtAdmite cererea. Anulează Decizia nr.23/24.04.2020 de încetare a contractului de muncă al reclamantei. Dispune reintegrarea reclamantei în postul şi funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2975 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,04.11.2020.
Hotarare 3079/2020 din 04.11.2020Amână pronunţarea la data de 04.11.2020. Pronunţată, azi, 21.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020