D**** N******* G*******
ReclamantF******* C*********** C********
PârâtAdmite acţiunile conexe. Anulează Decizia de concediere nr. 417/10.07.2020, Decizia de renunţare la preaviz nr. 418/10.06.2020 şi Decizia de îndreptare a Deciziei de Renunţare la preaviz nr. 19/18.01.2021, emise de către pârâtă. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea reclamantei pe postul deţinut la data emiterii deciziei de concediere şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în baza contractului individual de muncă, începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 01.07.2021.
Hotarare 5095/2021 din 01.07.2021Amână pronunţarea la data de 01.07.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2021Amână pronunţarea la data de 29.06.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 22.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2021Amână pronunţarea la data de 22.06.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 27.04.2021Constată decăderea reclamantei din dreptul de a mai modifica cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, respinge cererea de modificare a acţiunii, ca fiind tardiv formulată. Acordă termen la 27.04.2021, ora 10:30, pentru continuarea judecăţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 02.03.2021.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021Amână pronunţarea la data de 02.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2021Amână pronunţarea la data de 25.02.2021.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 10.11.2020