M**** M****** V***
InculpatÎn baza art. 118 C. pen. aplică inculpatului minor la data săvâr?irii faptei M**** M****** V***, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 3(trei) luni, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune de pe lângă Tribunalul Gala?i, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere , faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. (faptă săvâr?ită în data de 10.05.2018). În baza art. 76 alin. (2) din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, dispune ca supravegherea modului de executare a măsurii educative aplicate inculpatului M**** M****** V***, minor peste 17 ani la data săvâr?irii infrac?iunii, major la data trimiterii în judecată), să se realizeze de către consilierul de probaţiune desemnat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi. În baza art. 121 alin. (1) lit. a), d) ?i e) Cod penal va impune inculpatului: - obliga?ia de a se prezenta la Serviciul de proba?iune de pe lângă Tribunalul Gala?i la datele fixate de acesta. Atrage aten?ia inculpatului M**** M****** V*** că potrivit art. 123 alin. (1) lit. c) ?i alin. (3) lit. c) din Codul penal, dacă acesta nu respectă, cu rea-credin?ă, condi?iile de executare a măsurii educative sau a obliga?iilor impuse, instan?a va dispune înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, ?i că dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvâr?e?te o nouă infrac?iune sau este judecat pentru o infrac?iune concurentă săvâr?ită anterior, instan?a va dispune înlocuirea măsurii luate ini?ial cu o măsură educativă privativă de libertate. În baza art. 398, art. 404 alin. 4 litera e) raportat la art. art. 272 ?i art. 274 alin. (1) din Codul de Procedură Penală va obliga pe inculpatul M**** M****** V*** la plata sumei de 370 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 70 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală ?i 300 lei aferente fazei de judecată în primă instan?ă, inclusiv cameră preliminară. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute pentru procuror ?i inculpat. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lieşti, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2020.
Hotarare 149/2020 din 11.11.2020amana pronuntarea la data de 11.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020amana pronuntarea la data de 28.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020pentru ata?area referatului de evaluare
Incheiere de sedinta din 17.09.2020pentru atasarea referatului de evaluare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 23.07.2020