M******* N******
ContestatorC*** J******** D* P***** V*****
IntimatAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul a sentinţei civile pronunţată în dosarul nr.1854/90/2020, formulată de contestatorul, M******* N******, în contradictoriu cu intimata, C*** J******** D* P***** V*****; Îndreaptă erorile materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2062/24.09.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr. 729/90/2021, în sensul că data deciziei anulate, nr.241132, este 25.03.2019, iar nu 25.03.2017, cum eronat s-a redactat; data recalculării pensiei este 01.03.2019, iar nu 01.03.2020. cum eronat s-a redactat; data pronunţării sentinţei este 05.02.2021, iar nu 05.02.2020, cum eronat s-a redatat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea; Pronunţată, azi, 21.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.01.2022Admite contestaţia formulată de contestatorul, M******* N******, în contradictoriu cu intimata, C*** J******** D* P***** V*****, astfel cum a fost precizată la termenul din 05.02.2021; Anulează decizia nr. 241132/25.03.2017, emisă de C*** J******** D* P***** V*****; Obligă pe intimata, C*** J******** D* P***** V*****, să recalculeze drepturile cuvenite contestatorului prin luarea în calcul a adeverinţei nr. 2646/18.01.2019 emisă de OMV Petrom S.A, începând cu data de 01.03.2020; Obligă pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei faţă de reclamant; Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată, azi, 05.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 207/2021 din 05.02.2021Amână cauza pentru a se solicita relaţii.
Incheiere de sedinta din 20.11.2020